VIDEO Aurescu, despre negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina: La prima vedere, poziţiile sunt destul de îndepărtate, dar ar putea exista un soi de înţelegere

Publicat: 17/03/2022, 22:04
Actualizat: 17/03/2022, 22:15

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, joi, la Digi24, că în acest moment negocierile dintre Rusia și Ucraina sunt departe de a aduce pacea, întrucât pozițiile celor două state sunt destul de rigide. Rusia vrea să obțină maximul din aceste negocieri, ceea ce pentru Ucraina este aproape imposibil de acceptat.

Totuși în anumite aspecte s-au făcut pași importanți, chiar președintele Zelenski conștientizează că aderarea țării sale la NATO este departe de a fi realizabil, iar tema neutralității ar putea aduce un soi de înțelegere între cele două părți.

”Nu putem să spunem acum care sunt rezultatele acestor negocieri, observăm că sunt poziţii care sunt exprimate indirect prin intermediul mediei internaţionale de către o parte şi de către cealaltă. La prima vedere, poziţiile sunt destul de îndepărtate. Pare a fi un singur element asupra căruia, la prima vedere, ar exista un soi de înţelegere, de disponibilitate de a ajunge la o înţelegere şi anume, cel la o eventuală neutralitate a Ucrainei. Acestea sunt chestiuni care trebuie să fie exprimate şi confirmate de către  părţile care sunt în negociere. Noi degeaba discutăm despre aceste elemente care nu au caracter de certitudine”, a declarat Aurescu.

Ministrul a precizat că este dificil de spus dacă negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina „sunt dătătoare de speranţă”, însă acestea trebuie să continue astfel încât încetarea ostilităților să survină într-un timp cât mai scurt.

”În acest moment este foarte greu să spui dacă ele sunt dătătoare de speranţă sau nu, important este ca aceste discuţii să continue şi sper ca ele să aibă, la un moment dat, un rezultat, dar rezultatul trebuie să fie echilibrat, iar desfăşurarea în paralel a ostilităţilor, intensificarea lor, în acelaşi timp în care se desfăşoară negocierile de pace, nu creează premisele cele mai bune pentru un rezultat acceptabil de o parte şi de cealaltă”, a declarat Bogdan Aurescu.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Jennifer Lopez și Ben Affleck în pragul divorțului? Actorul s-ar fi mutat deja din vila...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Doliu în PRO TV! Adrian Sârbu e sfâșiat de durere: Avea un simț nemaipomenit
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
×